Stau... Privesc... Privesc la o umbra goala care obisnuia sa fie umpluta de corpul meu candva.... Privesc o simpla umbra, un necunoscut sta in fata mea, si constat cu stupoare ca sunt eu. Acelasi personaj candva viu, aceiasi ochi candva dechisi, aceleasi buze care nu se intalneau una cu alta decat in timpul noptii cand cadeam in vraja somnului... Aceleasi dar diferite pentru mine. Sunt ale mele...Aceste creaturi care stau lipite de pleoapele mele cresc cu fiecare minut petrecut in intuneric, acoperindu-mi ochii adanci, batuti de vatul singuratatii, stergand orice urma de lacrima care doreste sa iasa la suprafata si sa-mi inunde obrajii impietriti, parul imi e plin de cenusa iar sufletul imi e inghetat. 
Vazand bucatile inegale de minciuna prabusindu-se si inmultindu-se facand contact cu solul, imi indrept privirea spre golul lasat e oglinda intreaga acum cateva secunde si observ o silueta cunoscuta... aceeasi silueta pe care am vazut-o acum un an.... Crezand ca visez mi-am frecat ochii intr-un mod foarte copilaresc, iar cand i-am redeschis am vazut doi ochi... aceiasi ochi calzi si blanzi care ma priveau cu dragoste in urma cu ceva vreme. Iar cand mi-ai atins mainile, magia s-a intamplat! M-ai readus la viata, apoi mi-ai atins sufletul care a tresarit la atingerea mainii tale, provocandu-mi fiori calzi, iar in final, te-ai apropiat, mangaindu-mi ochii inlacrimati si m-ai sarutat. In acea clipa am simtit cum buzele impietrite au inviat la atingerea ta fina. Apoi am izbuncit in lacrimi, iar tu mi le-ai sters dandu-mi siguranta ca o sa fi langa mine tot timpul stergandu-mi lacrimileTe-am regasit. te iubesc
MULTUMESC
PACE@!
